ORDINUL 1802 din 2014 poate fi consultat aici!


Dupa cum bine stim, Ordinul 1802/2014 a fost publicat in Monitorul Oficial 963 din 30 decembrie 2014. Ca urmare a adoptarii Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European si a Consiliului privind situatiile financiare anuale, situatiile financiare consolidate si rapoartele conexe ale anumitor tipuri de intreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European si a Consiliului si de abrogare a Directivelor 78/660/CEE si 83/349/CEE ale Consiliului, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 182 din data de 29 iunie 2013, este necesara transpunerea prevederilor acestei directive in legislatia nationala.

Principalele modificari aduse de noua reglementare fata de prevederile OMFP 3055/2009, in vigoare in prezent vizeaza:

• Introducerea de noi criterii de marime pentru pentru persoanele juridice ce aplica aceste prevederi si in functie de acestea clasificarea in trei categorii de marime, in functie de care se vor intocmi situatii financiare anuale cu componente diferite

• Introducerea de noi prevederi referitoare la modificarea politicilor contabile si aplicarea retroactiva daca efectele modificarii pot fi cuantificate, cu inregistrarea efectelor pe seama rezultatului reportat.

si nu numai!


ORDINUL 1802/2014 poate fi consultat aici ! 


Tot ce trebuie sa stii despre ordinul 3055 si politicile contabile modificate >>>


Vrei sa stii clar, complet  si rapid ce modificari aduce OMFP 1802/2014?
In ce constau concret diferentele fata de 3055/2009?
Cum se aplica noua legislatie?
Ai nevoie de comentarii legislative la obiect, de sfaturi sau exemple privind noile inregistrari contabile conforme modificarilor recent introduse?



Planul de Conturi General – Tabel comparativ 2015 fata de 2014 >>>

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 2 voturi

Articole similare


01Aug.2017

Contabilitatea in institutiile publice 2015. Delimitari esentiale

Aurelian Mihaiescu 01 Aug. 2017
Daca doriti sa stiti totul in domeniul contabilitatii pentru institutiile publice, va recomandam Cartea Verde a Contabilitatii pentru institutiile publice. Cartea este actualizata conform legislatiei si ofera toate informatiile de care avem nevoie pentru a tine contabilitatea fara greseli si...
01Aug.2017

Nu ignora drepturile salariatilor. Ce amenzi risca angajatorii?

Aurelian Mihaiescu 01 Aug. 2017
In perioada ianuarie - decembrie 2014, Inspectia Muncii a aplicat amenzi in valoare totala de 90.330.200 de lei, in cadrul actiunilor de control a angajatorilor. De la bun inceput va amintim faptul ca faptul ca drepturile si obligatiile referitoare la relatiile de munca dintre angajator si...
01Aug.2017

Acordarea preavizului conform Codului Muncii

Aurelian Mihaiescu 01 Aug. 2017
Preaviz... Iata unul dintre subiectele tabu pentru numerosi angajatori si angajati. Discutam despre acele cateva zile in care angajatul, de la caz la caz, va ramane in echipa viitorului fost angajator. Sunt cateva zile pe care, daca este posibil, angajatorii si angajatii deopotriva ar dori sa le...
01Aug.2017

Concediul de odihna conform Codul Muncii 2014

Aurelian Mihaiescu 01 Aug. 2017
Concediu de odihna, codul muncii 2014   Redam in randurile urmatoare informatii esentiale referitoare la reglementarea concediului de odihna conform Codului muncii. Pe aceasta cale, va amintim faptul ca puteti consulta Codul Muncii actualizat pe www.codulmuncii.eu Dreptul la...

Abonare newsletter

Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84

Noul Cod Fiscal a adus numeroase modificari!

Descarca GRATUIT Raportul Special

"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare

Comentarii

0 comentarii
Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.

Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Abonare newsletter

Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84

Noul Cod Fiscal a adus numeroase modificari!

Descarca GRATUIT Raportul Special

"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit


Codul Fiscal 2017

DESCARCA GRATUIT Raportul Special
"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit
Da, vreau sa primesc informatii despre produsele si serviciile oferite de Rentrop & Straton