Ce presupune procedura de inregistrare a domiciliului fiscal?


Anul acesta, vom inregistra domiciliul fiscal in toate situatiile in care acesta este diferit fata de domiciliul sau de sediul social.

In acest sens, vom depune o cerere de inregistrare a domiciliului fiscal (formularul 050 "Cerere de inregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului), insotita de:

-  copie de pe actul care face dovada titlului in temeiul caruia, potrivit legii, persoana detine spatiul destinat domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chirias, uzufructuar si altele asemenea);

- copie de pe actul de identitate in care a fost inscrisa, potrivit legii speciale, mentiunea de stabilire a domiciliului si a resedintei la care se solicita inregistrarea domiciliului fiscal.

Pentru persoanele juridice, cererea de inregistrare a domiciliului fiscal se va insoti de copii de pe actele ce fac dovada detinerii legale a spatiului pentru domiciliul fiscal. Acestea vor fi certificate pe fiecare pagina de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.

Transferul dosarului fiscal de la un organ fiscal la altul se face in termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii si va fi insotit de certificatul de atestare fiscala, precum si de fisa de evidenta pe platitor.


Sursa: asistenta-contribuabili.ro

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Articole similare


01Aug.2017

Contabilitatea in institutiile publice 2015. Delimitari esentiale

Aurelian Mihaiescu 01 Aug. 2017
Daca doriti sa stiti totul in domeniul contabilitatii pentru institutiile publice, va recomandam Cartea Verde a Contabilitatii pentru institutiile publice. Cartea este actualizata conform legislatiei si ofera toate informatiile de care avem nevoie pentru a tine contabilitatea fara greseli si...
01Aug.2017

Nu ignora drepturile salariatilor. Ce amenzi risca angajatorii?

Aurelian Mihaiescu 01 Aug. 2017
In perioada ianuarie - decembrie 2014, Inspectia Muncii a aplicat amenzi in valoare totala de 90.330.200 de lei, in cadrul actiunilor de control a angajatorilor. De la bun inceput va amintim faptul ca faptul ca drepturile si obligatiile referitoare la relatiile de munca dintre angajator si...
01Aug.2017

Acordarea preavizului conform Codului Muncii

Aurelian Mihaiescu 01 Aug. 2017
Preaviz... Iata unul dintre subiectele tabu pentru numerosi angajatori si angajati. Discutam despre acele cateva zile in care angajatul, de la caz la caz, va ramane in echipa viitorului fost angajator. Sunt cateva zile pe care, daca este posibil, angajatorii si angajatii deopotriva ar dori sa le...
01Aug.2017

Concediul de odihna conform Codul Muncii 2014

Aurelian Mihaiescu 01 Aug. 2017
Concediu de odihna, codul muncii 2014   Redam in randurile urmatoare informatii esentiale referitoare la reglementarea concediului de odihna conform Codului muncii. Pe aceasta cale, va amintim faptul ca puteti consulta Codul Muncii actualizat pe www.codulmuncii.eu Dreptul la...

Abonare newsletter

Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84

Noul Cod Fiscal a adus numeroase modificari!

Descarca GRATUIT Raportul Special

"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare

Comentarii

0 comentarii
Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.

Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Abonare newsletter

Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84

Noul Cod Fiscal a adus numeroase modificari!

Descarca GRATUIT Raportul Special

"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit


Codul Fiscal 2017

DESCARCA GRATUIT Raportul Special
"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit
Da, vreau sa primesc informatii despre produsele si serviciile oferite de Rentrop & Straton