Intocmirea si depunerea Situatiilor financiare anuale incheiate la 31 decembrie 2012


In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 44/21.01.2012, a fost publicat Ordinul viceprim-ministrului, ministrului Finantelor Publice nr. 40/2013 privind principalele aspecte legate de intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, prin care au fost aduse o serie de precizari referitoare la intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale incheiate la 31 decembrie 2012 si a raportarilor anuale la 31 decembrie 2012.

 
Obligatie

Au obligatia sa intocmeasca situatii financiare anuale, inclusiv in situatia fuziunii, dizolvarii sau lichidarii acestora, persoanele prevazute la art. 1 alin. (1) - (4) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, respectiv:

- societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice;

- institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop patrimonial;

- subunitatile fara personalitate juridica, cu sediul in strainatate, care apartin persoanelor mentionate mai sus, cu sediul in Romania, precum si subunitatile fara personalitate juridica din Romania care apartin unor persoane juridice cu sediul in strainatate;

- organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevazute in legislatia pietei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat si alte entitati organizate pe baza Codului Civil.

Entitatile care aplica Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finantelor Publice (OMFP) nr. 3.055/2009, cu modificarile si completarile ulterioare si care la data bilantului depasesc limitele a doua dintre cele 3 criterii de marime prevazute la art. 3 alin. (1) din OMFP nr. 3.055/2009 si anume: 3.650.000 euro - total active; 7.300.000 euro - cifra de afaceri neta; 50 - numar mediu salariati, intocmesc situatii financiare anuale care cuprind:

- bilant, cod 10;

- cont de profit si pierdere, cod 20;

- situatia modificarilor capitalului propriu;

- situatia fluxurilor de numerar;

- note explicative la situatiile financiare anuale.

Acestea vor fi insotite de formularul „Date informative”, cod 30, si formularul „Situatia activelor imobilizate”, cod 40.

Entitatile care la data bilantului nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime prevazute mai sus intocmesc situatii financiare anuale prescurtate care cuprind:

- bilant prescurtat, cod 10;

- cont de profit si pierdere, cod 20;

- note explicative la situatiile financiare anuale prescurtate. Optional, ele pot intocmi situatia modificarilor capitalului propriu si/sau situatia fluxurilor de numerar. Acestea vor fi insotite de formularul „Date informative”, cod 30, si formularul „Situatia activelor imobilizate”, cod 40.

Entitatile care, in exercitiul financiar precedent, au inregistrat o cifra de afaceri neta sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate intocmesc situatii financiare anuale simplificate la 31 decembrie potrivit OMFP nr. 2.239/2011 pentru aprobarea Sistemului simplificat de contabilitate care cuprind:

- bilant simplificat, cod 10;

- cont de profit si pierdere, cod 20.

Acestea vor fi insotite de formularul „Date informative”, cod 30, si formularul „Situatia activelor imobilizate”, cod 40.

Societatile comerciale carora le sunt incidente Reglementarile contabile conforme cu Standardele internationale de raportare financiara, aplicabile societatilor comerciale ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Finantelor Publice nr. 1.286/2012, cu modificarile si completarile ulterioare intocmesc situatii financiare anuale.

Persoanele juridice fara scop patrimonial intocmesc situatii financiare anuale la 31 decembrie compuse din bilant si contul rezultatului exercitiului in conformitate cu reglementarile contabile pentru persoanele fara scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului Economiei si Finantelor nr. 1.969/2007.

Institutiile de credit, institutiile financiare nebancare, definite potrivit reglementarilor legale, inscrise in Registrul general, institutiile de plata si institutiile emitente de moneda electronica, definite potrivit legii, care acorda credite legate de serviciile de plata si a caror activitate este limitata la prestarea de servicii de plata, respectiv emitere de moneda electronica si prestare de servicii de plata, Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, intocmesc situatii financiare anuale pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie, in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile acestora.

La intocmirea situatiilor financiare anuale de catre entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Banca Nationala a Romaniei, vor fi avute in vedere, pe langa reglementarile aplicabile acestora, si prevederile cuprinse in Reglementarile contabile aplicabile institutiilor de credit, institutiilor financiare nebancare si Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar.


Termene

Termenele pentru depunerea situatiilor financiare anuale la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice sunt urmatoarele:

- pentru societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la incheierea exercitiului financiar;

- pentru celelalte persoane prevazute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, 120 de zile de la incheierea exercitiului financiar.

Subunitatile din Romania care apartin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul in strainatate, cu exceptia subunitatilor deschise in Romania de societati rezidente in state apartinand Spatiului Economic European, depun situatii financiare anuale pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice in termen de 150 de zile de la incheierea exercitiului financiar.

Entitatile care nu au desfasurat activitate de la constituire pana la 31 decembrie nu intocmesc situatii financiare anuale, respectiv situatii financiare anuale simplificate, urmand sa depuna in acest sens la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice o declaratie pe propria raspundere a persoanei care are obligatia gestionarii entitatii, care sa cuprinda toate datele de identificare a entitatii: denumirea completa (conform certificatului de inmatriculare); adresa si numarul de telefon; numarul de inregistrare la Registrul Comertului; codul unic de inregistrare; capitalul social.

Depunerea la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice a declaratiilor entitatilor care nu au desfasurat activitate de la constituire pana la 31 decembrie se efectueaza in termen de 60 de zile de la incheierea exercitiului financiar.


Alte precizari

Entitatile vor depune, potrivit legii, la unitatile fiscale, situatii financiare anuale, respectiv situatii financiare anuale simplificate pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie, intocmite cu ajutorul programului de asistenta elaborat de Ministerul Finantelor Publice.

Situatiile financiare anuale vor fi insotite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz, si de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. Situatiile financiare anuale vor fi insotite si de o declaratie scrisa a persoanelor prevazute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care isi asuma raspunderea pentru intocmirea situatiilor financiare anuale si confirma ca:

- politicile contabile utilizate la intocmirea situatiilor financiare anuale sunt in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile;

- situatiile financiare anuale ofera o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea desfasurata;

- persoana juridica isi desfasoara activitatea in conditii de continuitate. Situatiile financiare anuale simplificate vor fi insotite de raportul administratorilor la a carui elaborare se aplica prevederile sectiunii 10 „Continutul raportului administratorilor” din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin OMFP nr. 3.055/2009, cu modificarile si completarile ulterioare

Situatiile financiare se pot depune in format hartie si in format electronic sau numai in forma electronica pe portalul www.e-guvernare.ro, avand atasata o semnatura electronica extinsa.


Sursa: DGFP Valcea

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Articole similare


31Iul.2017

Aprobarea Reglementarilor contabile pentru persoanele juridice fara scop...

Paula Petrache 31 Iul. 2017
Conform art. 1 alin. (2) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (legea contabilitatii), asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop patrimonial au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea financiara. Potrivit...
15Iun.2017

Se apropie termenul-limita pentru platile anticipate

Paula Petrache 15 Iun. 2017
In conformitate cu prevederile art. 74, ale art. 151 si ale art. 174 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt obligati sa efectueze in cursul anului plati anticipate cu titlu de impozit, contributii de asigurari sociale si contributii de asigurari...
26Mai.2017

Comunicat CECCAR privind Formularul 010

Paula Petrache 26 Mai. 2017
CECCAR a revenit cu un nou anunt in ce priveste comunicatul initial referitor la opinia privind depunerea Formularului 010 pentru completarea rd. 7 al sectiunii IV "Alte date privind contribuabilul". Comunicatul initial poate fi citit aici. Iata ce a transmis CECCAR: Avand in vedere prevederile...
14Mar.2017

Noua brosura ANAF: Cum ne platim impozitele la stat in 2017?

Paula Petrache 14 Mar. 2017
ANAF prezinta lista ghidurilor actualizate, dedicate contribuabililor, precum si o brosura noua privind modalitatile de efectuare a platilor catre ANAF, publicata in luna martie 2017.   Va puteti indeplini obligatiile de plata reprezentand impozite, taxe, contributii si alte sume...

Abonare newsletter

Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84

Noul Cod Fiscal a adus numeroase modificari!

Descarca GRATUIT Raportul Special

"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare

Comentarii

0 comentarii
Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.

Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Abonare newsletter

Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84

Noul Cod Fiscal a adus numeroase modificari!

Descarca GRATUIT Raportul Special

"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit


Codul Fiscal 2017

DESCARCA GRATUIT Raportul Special
"Codul Fiscal 2017 - 24 de modificari aduse de OUG 84"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit
Da, vreau sa primesc informatii despre produsele si serviciile oferite de Rentrop & Straton